Posted by altmariusart on 28 iulie 2009
Posted in Cultura | No Comments »
Posted by altmariusart on 22 iulie 2009
insert_items();
Sotheby’s, Londra
Anglia secolului al XVII-lea
Maeştrii barocului se vând şi în această perioadă la cote remarcabile. Într-o licitaţie din King Street, „Portretul lui Endymion Porter“, realizat de Sir Anthony Van Dyck (1599-1641), a fost adjudecat la preţul de 2.057.250 de lire sterline, depăşind semnificativ estimarea iniţială: 1.000.000-1.500.000 de lire.
Provenit din colecţia unei familii nobiliare engleze, tabloul a fost expus de mai multe ori la British Institution şi la Tate Gallery şi a apărut în diferite studii de specialitate. Personajul portretizat, prieten al pictorului, era diplomat şi curtean al regelui Charles I.
Sotheby’s, Londra
Arta Ţărilor de Jos
.jpg)
Renumitele scene de gen ale maeştrilor flamando-olandezi din secolul al XVII-lea fac faima multor muzee-colecţii particulare. Pictura „Femeie vânzând vânat din grajd“, de Gabriel Metsu (Leyda 1629-Amsterdam 1669), a aparţinut celui de-al doilea Baron Hesketh.
Evaluată la 1.200.000-1.800.000, lucrarea a fost achiziţionată cu 1.161.250 de lire sterline. Artistul acordă mare atenţie obiectelor, texturii fiecărui material, fie că este vorba despre lucruri sau despre personaje. Remarcabile sunt ştiinţa tratării luminii şi fluiditatea tuşei.
Sotheby’s, Londra
Portretul englez din secolul XVIII
.jpg)
Evaluat la 2.000.000-3.000.000 de lire, „Portretul Baronului Robeck călărind un cal Bay Hunter“, de George Stubbs (1724-1806), a fost vândut cu 2.057.250 de lire. Este una dintre cele mai frumoase picturi ale acestui artist pasionat de anatomia umană şi cabalină, autor, printre altele, şi al unei istorii ilustrate a turfului, în care prezenta mai multe rase de cai.
Poza eroică a modelului este vizibil inspirată din câteva portrete celebre, semnate de Titian („Împăratul Carol al V-lea la Muhlberg“), Velasquez („Contele Olivares“) şi Van Dyck („Charles I“).
Sotheby’s, Londra
O pictură cu peripeţii
.jpg)
Considerată de-a lungul anilor operă a lui Pietro Longhi, apoi a lui Tiepolo, „Veneţia, bal la Palatul Dandolo cu măşti, dans şi conversaţie“, de Francesco Guardi, (1712-1793) a depăşit în licitaţia din King Street evaluarea de 800.000-1.200.000 de lire. Preţul final a fost de 1.833.250 de lire.
Pictura a trecut până acum prin mai multe colecţii pariziene şi a fost expusă la Paris şi la Zürich. Este o lucrare din prima perioadă de creaţie a artistului, care a realizat puţine scene de interior
Posted in Cultura | No Comments »
Posted by altmariusart on 22 iulie 2009
Printre artiştii ale căror opere se află în expoziţia de la Muzeul Departamental Breton din Quimper (Franţa) se numără Nicolae Grigorescu , Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Eustatiu Stoenescu, Iosif Iser, Jean Al. Steriadi, Elena Popea sau Nicolae Grant.
Aceştia au călătorit şi au lucrat mai ales în departamentul Finistère (termenul provine din latinescul „Finis Terrae“, care înseamnă „Capătul Pământului“) din Bretania.
Inspirat de Grigorescu
Philippe Le Stum, director al Muzeului Departamental Breton din Quimper, a declarat pentru un cotidian francez că ideea unei retrospective de anvergură dedicată pictorilor români care au călătorit în Bretania i-a venit după ce a văzut pânzele lui Nicolae Grigorescu. Acesta a fost primul artist român care a imortalizat oraşul medieval Vitré, în 1878.
Convins că Grigorescu nu este singurul pictor român captivat de peisajele din Bretania, Le Stum a luat legătura cu Muzeul Naţional de Artă al României, care a realizat selecţia lucrărilor ce pot fi admirate de publicul francez la Quimper, până la 4 octombrie 2009.
Cotidianul „Le Télégramme“ a scris: „Expoziţia are meritul de a prezenta, în premieră, publicului local această «viziune românească» asupra regiunii şi asupra locuitorilor săi, dar şi de a revela «creatori europeni necunoscuţi»“.
Cea mai apreciată este seria de desene ce înfăţişează monumentala panoramă a oraşului Concarneau – un proiect de decoraţie murală, realizat în 1931 de Constantin Petrescu-Dragoe, considerat de criticii francezi drept „elementul-cheie al expoziţiei“.
.jpg)
„Case la Vitré“, lucrare de Nicolae Grigorescu
Alţi autori apreciaţi de publicul francez sunt Elena Popea – în special lucrarea „Chermeză în Bretania“, Max W. Arnold – pentru „paleta sa foarte originală“ sau Nicolae Grant – pentru „aerul de prospeţime pe care îl degajă pânzele sale, mai ales «Femeie lucrând»“.
Expoziţia „Pictori români în Bretania“ face parte dintr-un proiect mai amplu ce include mai multe manifestări culturale dedicate României, ce vor avea loc până în luna octombrie, în regiunea Bretaniei. Un catalog în limba franceză, realizat de către specialiştii români şi editat de Muzeul Departamental Breton din Quimper, vine în completarea selecţiei. Catalogul cuprinde reproduceri ale tuturor operelor expuse.
La Muzeul Departamental Breton din Quimper mai poate fi văzută expoziţia de fotografie „Peuples de Roumanie“, cu extrase din arhiva Muzeului Ţăranului Român. Expoziţia Victor Brauner (1903-1966), „Peintures et dessins“, este deschisă la Muzeul de Artă din Brest.
Schimburi culturale
Pentru a realiza un schimb cultural , în perioada noiembrie 2009 – februarie 2010 va fi organizat în România un sezon breton.
.jpg)
La rândul lor, românii sunt invitaţi să descopere particularităţile spaţiului breton, tradiţiile şi arta locuitorilor săi. Muzeul Naţional de Artă al României din Capitală va găzdui între 5 noiembrie 2009 şi 7 februarie 2010 o expoziţie care va cuprinde, alături de operele artiştilor români ce au călătorit şi au pictat în Bretania, o amplă selecţie cu lucrări de pictură, grafică şi sculptură cu subiecte bretone, realizate de artişti francezi şi nu numai. Vor mai fi expuse obiecte de artă populară şi costume, ceramică şi piese de mobilier din colecţia Muzeului Departamental Breton din Quimper.
Un alt eveniment dedicat artei bretone va avea loc în perioada 6 noiembrie 2009 – 7 februarie 2010 la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, cu opere din colecţia de grafică a Muzeului de Artă din Rennes
Posted in Cultura | No Comments »
Posted by altmariusart on 22 iulie 2009
Printre artiştii ale căror opere se află în expoziţia de la Muzeul Departamental Breton din Quimper (Franţa) se numără Nicolae Grigorescu , Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Eustatiu Stoenescu, Iosif Iser, Jean Al. Steriadi, Elena Popea sau Nicolae Grant.
Aceştia au călătorit şi au lucrat mai ales în departamentul Finistère (termenul provine din latinescul „Finis Terrae“, care înseamnă „Capătul Pământului“) din Bretania.
Inspirat de Grigorescu
Philippe Le Stum, director al Muzeului Departamental Breton din Quimper, a declarat pentru un cotidian francez că ideea unei retrospective de anvergură dedicată pictorilor români care au călătorit în Bretania i-a venit după ce a văzut pânzele lui Nicolae Grigorescu. Acesta a fost primul artist român care a imortalizat oraşul medieval Vitré, în 1878.
Convins că Grigorescu nu este singurul pictor român captivat de peisajele din Bretania, Le Stum a luat legătura cu Muzeul Naţional de Artă al României, care a realizat selecţia lucrărilor ce pot fi admirate de publicul francez la Quimper, până la 4 octombrie 2009.
Cotidianul „Le Télégramme“ a scris: „Expoziţia are meritul de a prezenta, în premieră, publicului local această «viziune românească» asupra regiunii şi asupra locuitorilor săi, dar şi de a revela «creatori europeni necunoscuţi»“.
Cea mai apreciată este seria de desene ce înfăţişează monumentala panoramă a oraşului Concarneau – un proiect de decoraţie murală, realizat în 1931 de Constantin Petrescu-Dragoe, considerat de criticii francezi drept „elementul-cheie al expoziţiei“.
„Case la Vitré“, lucrare de Nicolae Grigorescu
Alţi autori apreciaţi de publicul francez sunt Elena Popea – în special lucrarea „Chermeză în Bretania“, Max W. Arnold – pentru „paleta sa foarte originală“ sau Nicolae Grant – pentru „aerul de prospeţime pe care îl degajă pânzele sale, mai ales «Femeie lucrând»“.
Expoziţia „Pictori români în Bretania“ face parte dintr-un proiect mai amplu ce include mai multe manifestări culturale dedicate României, ce vor avea loc până în luna octombrie, în regiunea Bretaniei. Un catalog în limba franceză, realizat de către specialiştii români şi editat de Muzeul Departamental Breton din Quimper, vine în completarea selecţiei. Catalogul cuprinde reproduceri ale tuturor operelor expuse.
La Muzeul Departamental Breton din Quimper mai poate fi văzută expoziţia de fotografie „Peuples de Roumanie“, cu extrase din arhiva Muzeului Ţăranului Român. Expoziţia Victor Brauner (1903-1966), „Peintures et dessins“, este deschisă la Muzeul de Artă din Brest.
Schimburi culturale
Pentru a realiza un schimb cultural , în perioada noiembrie 2009 – februarie 2010 va fi organizat în România un sezon breton.
La rândul lor, românii sunt invitaţi să descopere particularităţile spaţiului breton, tradiţiile şi arta locuitorilor săi. Muzeul Naţional de Artă al României din Capitală va găzdui între 5 noiembrie 2009 şi 7 februarie 2010 o expoziţie care va cuprinde, alături de operele artiştilor români ce au călătorit şi au pictat în Bretania, o amplă selecţie cu lucrări de pictură, grafică şi sculptură cu subiecte bretone, realizate de artişti francezi şi nu numai. Vor mai fi expuse obiecte de artă populară şi costume, ceramică şi piese de mobilier din colecţia Muzeului Departamental Breton din Quimper.
Un alt eveniment dedicat artei bretone va avea loc în perioada 6 noiembrie 2009 – 7 februarie 2010 la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, cu opere din colecţia de grafică a Muzeului de Artă din Rennes
Posted in Cultura | No Comments »
Posted by altmariusart on 22 iulie 2009
//var poze = new Array(“5065-97401-7a0w0201.jpg”, “5065-97399-6.detaliutonitadurauochiideprunctonitza.jpg”, “5065-97400-7a0w0171.jpg”, “5065-97402-7a0w9366.jpg”, “5065-97403- tonitza .jpg”);
var img_title = new Array(“Muzeul Colecţiilor din Bârlad”, “Detaliu frescă de la Mânăstirea Durău”, “Portretul lui Tonitza de Corneliu Baba, Muzeul de Artă Bârlad”, “Imagine 4″, “Cap de copil cu boneta albă”);
var img_autor = new Array(“Bogdan Iuraşcu | Jurnalul Naţional”, “”, “”, “”, “”);
var poza_mare = new Array(“/usr/thumbs/thumb_446_x_297_5065-97401-7a0w0201.jpg”, “/usr/thumbs/thumb_446_x_296_5065-97399-6.detaliutonitadurauochiideprunctonitza.jpg”, “/usr/thumbs/thumb_446_x_297_5065-97400-7a0w0171.jpg”, “/usr/thumbs/thumb_199_x_298_5065-97402-7a0w9366.jpg”, “/usr/thumbs/thumb_242_x_298_5065-97403-tonitza.jpg”);
var link_zoom = new Array(“/usr/thumbs/thumb_500_x_333_5065-97401-7a0w0201.jpg”, “/usr/thumbs/thumb_500_x_332_5065-97399-6.detaliutonitadurauochiideprunctonitza.jpg”, “/usr/thumbs/thumb_500_x_333_5065-97400-7a0w0171.jpg”, “/usr/thumbs/thumb_400_x_600_5065-97402-7a0w9366.jpg”, “/usr/thumbs/thumb_487_x_600_5065-97403-tonitza.jpg”);
var inaltime = new Array(“298px”, “297px”, “298px”, “298px”, “298px”);
var padding_top = new Array(“0px”, “1px”, “0px”, “0px”, “0px”);
var current=0;
var dim_arr = img_title.length;
function change_picture(ord){
/* $(‘big_picture_href’).title=img_title[ord];
$(‘big_picture_href’).href=link_zoom[ord];*/
$(‘change_picture’).style.paddingTop=padding_top[ord];
$(‘change_picture’).style.height=inaltime[ord];
$(‘big_picture’).src=poza_mare[ord];
$(‘big_picture’).alt=img_title[ord];
$(‘current_img_autor’).innerHTML=img_autor[ord];
$(‘current_img_title’).innerHTML = img_title[ord];
$(‘current_cursor’).innerHTML = ord+1;
current = ord;
}
function go_left(){
if(current=dim_arr-1) current = -1;
change_picture(current+1);
}
COPIII
Sfinţi cu ochi de copil. Dar şi copii cu ochi de sfinţi. Asta a pictat Tonitza pe peretele bisericii de la Mănăstirea Durău. Împreună cu o echipă de studenţi de la Belle Arte, printre care şi Corneliu Baba. Tonitza a avut cu această ocazie iniţiativa ca împreună cu studenţii săi să restaureze, să refacă sau să decoreze (dacă nu exista vreo pictură) toate monumentele culturale aflate în paragină. Un gest de largă nobleţe sufletească, caracteristică marilor artişti.
A început cu biserica ce aparţinea pe atunci Schitului Durău. Am fost pe urmele sale. I-am admirat acolo picturile la care a folosit o tehnică nouă, revoluţionară, encaustică, adică pictură în ceară. Munţii Ceahlău şi păstori mioritici în straiele lor, alături de mioare, vegheaţi de sfinţii cu ochi de copil. Pentru aceasta, marele pictor a căutat şi a găsit ca modele pe ţâncii de prin preajmă. "Ceea ce mă impresionează îndeosebi după munca noastră sunt ţăranii de prin partea locului, în toată biserica am stilizat flori de pe meleagurile lor.
Iar la Naştere, ciobanii care vin să se închine Pruncului Sfânt sunt ţărani de-ai noştri, de pe Ceahlău. În partea din spate a decorului se vede silueta Ceahlăului… Cred că e unul dintre cele mai frumoase monumente ale generaţiei noastre, meritul nu e al meu, ci al studenţilor mei", notează Tonitza (vezi foto!).
"ZUGRAVUL NECULAI"
La Mănăstirea Durău vieţuiesc astăzi 26 de maici, iar lăcaşul este unul extins faţă de cum era atunci, în anii 1935-1936. Chiliile au fost refăcute, toate facilităţile au fost amenajate, iar după ’90 s-a construit Centrul Cultural-Pastoral "Sf. Daniil Sihastru ". Doar cerul şi munţii au rămas la fel ca atunci când Tonitza a fost aici şi a stat mai multe luni. Poziţionarea mănăstirii este una fantastică, se vede Ceahălul din toate direcţiile, se aud păsările, se simt urmele de vietăţi – mirosul de frumuseţe s-a impregnat în piatra şi firul de iarbă al Pădurii Durău.
Dar mai ales oamenii de munte de aici sunt impresionanţi, sinceri, simpli, frumoşi. Copii de ţărani ca aici nicăieri nu găseşti. Acum circa 80 de ani, aceştia i-au servit lui Tonitza drept chipuri pentru frumoasele sale picturi. Chiar şi florile răsărite în curtea mănăstirii au constituit un reper important în traseul artistic al pictorului. "Zugravul Neculai", cum îşi spunea.
COPIII MODEL
"7 septembrie 1934, Schitul Durău… În fundul grădinii zărisem, fără să fiu prea mult atent asupra lor, o tufă de maci. N-am mai stat pe gânduri. Mi-am cărăbănit cutia cu vopsele din odaie, am intrat în tufa de maci şi m-am aşezat la lucru… Cred că din tot ce am realizat la Durău e cea mai frumoasă piesă… Pentru copiii aceştia de la munte o plimbărică de 15-20 de km e un fleac. Am cunoscut un băieţaş de 5 ani care în timpul verii acesteia a urcat Ceahlăul de 18 ori împreună cu taică-său, care e călăuză. Nu călare şi nici în braţe: permanent pe jos şi la urcuş şi la coborâş. După noul meu model voi face mai multe desene, ca să am material pentru la iarnă, în atelier – şi pe urmă, fiindcă dacă mai încep vreo pictură de acum înainte… După cum te-am anunţat… finanţele mele aici sunt extrem de anemice. Făcându-mi aseară socoteli mai amănunţite, ajunsei la concluzia că micul meu capital nu-mi va ajunge pentru plata pensiunii mele şi a modelelor mele aici, plus alte neprevăzute cheltuieli… Aşa că te rog tare mult (…) să-mi faci rost de cel puţin o mie de lei…"
CĂMĂTARI, CRIZĂ FINANCIARĂ
Dar lipsurile financiare jenante uneori îl ating foarte mult şi personal, mai ales atunci când şi problemele familiale iau o turnură negativă, lucru care îl va afecta pe Tonitza atât personal, cât şi profesional. Iată câteva fragmente din scrisorile adresate lui Cezar Petrescu pe vremea când locuia temporar la Bucureşti, dar şi în alte părţi: "27 mai 1933, Dragă Cezar, sunt la aman. M-am pornit din Popa Soare, unde a trebuit să plătesc chiria întârziată – şi m-am mutat aici, în Cotroceni, unde n-am izbutit să achit tot ce-mi cerea proprietarul. Pe de altă parte, o sumă de cămătari mă pun pe frigare zilnic, de-mi vine să-mi iau lumea în cap…".
Apoi, la scurt timp după ce surorile i-au rămas văduve, grijile se înteţesc:
"17 decembrie 1935, … Am va să zică de întreţinut – (în afară de familia mea, destul de mare) – încă două surori şi şapte nepoţi. Îţi poţi închipui ce sforţări supraomeneşti trebuie să depun ca să pot face faţă atâtor cheltuieli. Cu banii pe care i-am luat de la Vodă pentru panourile de la Palat mi-am plătit, până la epuizarea fondului, o mare parte din datoriile care mă sufocau. Am rămas fără o centimă – dar mă simt om mai liber. Vorba e că acum am intrat în iarnă mai sărac decât anul trecut. Cu atâta împovărare familiară, situaţia mea e exasperantă…".
Posted in Cultura | No Comments »
Posted by altmariusart on 22 iulie 2009
//var poze = new Array(“5065-97401-7a0w0201.jpg”, “5065-97399-6.detaliutonitadurauochiideprunctonitza.jpg”, “5065-97400-7a0w0171.jpg”, “5065-97402-7a0w9366.jpg”, “5065-97403- tonitza .jpg”);
var img_title = new Array(“Muzeul Colecţiilor din Bârlad”, “Detaliu frescă de la Mânăstirea Durău”, “Portretul lui Tonitza de Corneliu Baba, Muzeul de Artă Bârlad”, “Imagine 4″, “Cap de copil cu boneta albă”);
var img_autor = new Array(“Bogdan Iuraşcu | Jurnalul Naţional”, “”, “”, “”, “”);
var poza_mare = new Array(“/usr/thumbs/thumb_446_x_297_5065-97401-7a0w0201.jpg”, “/usr/thumbs/thumb_446_x_296_5065-97399-6.detaliutonitadurauochiideprunctonitza.jpg”, “/usr/thumbs/thumb_446_x_297_5065-97400-7a0w0171.jpg”, “/usr/thumbs/thumb_199_x_298_5065-97402-7a0w9366.jpg”, “/usr/thumbs/thumb_242_x_298_5065-97403-tonitza.jpg”);
var link_zoom = new Array(“/usr/thumbs/thumb_500_x_333_5065-97401-7a0w0201.jpg”, “/usr/thumbs/thumb_500_x_332_5065-97399-6.detaliutonitadurauochiideprunctonitza.jpg”, “/usr/thumbs/thumb_500_x_333_5065-97400-7a0w0171.jpg”, “/usr/thumbs/thumb_400_x_600_5065-97402-7a0w9366.jpg”, “/usr/thumbs/thumb_487_x_600_5065-97403-tonitza.jpg”);
var inaltime = new Array(“298px”, “297px”, “298px”, “298px”, “298px”);
var padding_top = new Array(“0px”, “1px”, “0px”, “0px”, “0px”);
var current=0;
var dim_arr = img_title.length;
function change_picture(ord){
/* $(‘big_picture_href’).title=img_title[ord];
$(‘big_picture_href’).href=link_zoom[ord];*/
$(‘change_picture’).style.paddingTop=padding_top[ord];
$(‘change_picture’).style.height=inaltime[ord];
$(‘big_picture’).src=poza_mare[ord];
$(‘big_picture’).alt=img_title[ord];
$(‘current_img_autor’).innerHTML=img_autor[ord];
$(‘current_img_title’).innerHTML = img_title[ord];
$(‘current_cursor’).innerHTML = ord+1;
current = ord;
}
function go_left(){
if(current=dim_arr-1) current = -1;
change_picture(current+1);
}
COPIII
Sfinţi cu ochi de copil. Dar şi copii cu ochi de sfinţi. Asta a pictat Tonitza pe peretele bisericii de la Mănăstirea Durău. Împreună cu o echipă de studenţi de la Belle Arte, printre care şi Corneliu Baba. Tonitza a avut cu această ocazie iniţiativa ca împreună cu studenţii săi să restaureze, să refacă sau să decoreze (dacă nu exista vreo pictură) toate monumentele culturale aflate în paragină. Un gest de largă nobleţe sufletească, caracteristică marilor artişti.
A început cu biserica ce aparţinea pe atunci Schitului Durău. Am fost pe urmele sale. I-am admirat acolo picturile la care a folosit o tehnică nouă, revoluţionară, encaustică, adică pictură în ceară. Munţii Ceahlău şi păstori mioritici în straiele lor, alături de mioare, vegheaţi de sfinţii cu ochi de copil. Pentru aceasta, marele pictor a căutat şi a găsit ca modele pe ţâncii de prin preajmă. "Ceea ce mă impresionează îndeosebi după munca noastră sunt ţăranii de prin partea locului, în toată biserica am stilizat flori de pe meleagurile lor.
Iar la Naştere, ciobanii care vin să se închine Pruncului Sfânt sunt ţărani de-ai noştri, de pe Ceahlău. În partea din spate a decorului se vede silueta Ceahlăului… Cred că e unul dintre cele mai frumoase monumente ale generaţiei noastre, meritul nu e al meu, ci al studenţilor mei", notează Tonitza (vezi foto!).
"ZUGRAVUL NECULAI"
La Mănăstirea Durău vieţuiesc astăzi 26 de maici, iar lăcaşul este unul extins faţă de cum era atunci, în anii 1935-1936. Chiliile au fost refăcute, toate facilităţile au fost amenajate, iar după ’90 s-a construit Centrul Cultural-Pastoral "Sf. Daniil Sihastru ". Doar cerul şi munţii au rămas la fel ca atunci când Tonitza a fost aici şi a stat mai multe luni. Poziţionarea mănăstirii este una fantastică, se vede Ceahălul din toate direcţiile, se aud păsările, se simt urmele de vietăţi – mirosul de frumuseţe s-a impregnat în piatra şi firul de iarbă al Pădurii Durău.
Dar mai ales oamenii de munte de aici sunt impresionanţi, sinceri, simpli, frumoşi. Copii de ţărani ca aici nicăieri nu găseşti. Acum circa 80 de ani, aceştia i-au servit lui Tonitza drept chipuri pentru frumoasele sale picturi. Chiar şi florile răsărite în curtea mănăstirii au constituit un reper important în traseul artistic al pictorului. "Zugravul Neculai", cum îşi spunea.
COPIII MODEL
"7 septembrie 1934, Schitul Durău… În fundul grădinii zărisem, fără să fiu prea mult atent asupra lor, o tufă de maci. N-am mai stat pe gânduri. Mi-am cărăbănit cutia cu vopsele din odaie, am intrat în tufa de maci şi m-am aşezat la lucru… Cred că din tot ce am realizat la Durău e cea mai frumoasă piesă… Pentru copiii aceştia de la munte o plimbărică de 15-20 de km e un fleac. Am cunoscut un băieţaş de 5 ani care în timpul verii acesteia a urcat Ceahlăul de 18 ori împreună cu taică-său, care e călăuză. Nu călare şi nici în braţe: permanent pe jos şi la urcuş şi la coborâş. După noul meu model voi face mai multe desene, ca să am material pentru la iarnă, în atelier – şi pe urmă, fiindcă dacă mai încep vreo pictură de acum înainte… După cum te-am anunţat… finanţele mele aici sunt extrem de anemice. Făcându-mi aseară socoteli mai amănunţite, ajunsei la concluzia că micul meu capital nu-mi va ajunge pentru plata pensiunii mele şi a modelelor mele aici, plus alte neprevăzute cheltuieli… Aşa că te rog tare mult (…) să-mi faci rost de cel puţin o mie de lei…"
CĂMĂTARI, CRIZĂ FINANCIARĂ
Dar lipsurile financiare jenante uneori îl ating foarte mult şi personal, mai ales atunci când şi problemele familiale iau o turnură negativă, lucru care îl va afecta pe Tonitza atât personal, cât şi profesional. Iată câteva fragmente din scrisorile adresate lui Cezar Petrescu pe vremea când locuia temporar la Bucureşti, dar şi în alte părţi: "27 mai 1933, Dragă Cezar, sunt la aman. M-am pornit din Popa Soare, unde a trebuit să plătesc chiria întârziată – şi m-am mutat aici, în Cotroceni, unde n-am izbutit să achit tot ce-mi cerea proprietarul. Pe de altă parte, o sumă de cămătari mă pun pe frigare zilnic, de-mi vine să-mi iau lumea în cap…".
Apoi, la scurt timp după ce surorile i-au rămas văduve, grijile se înteţesc:
"17 decembrie 1935, … Am va să zică de întreţinut – (în afară de familia mea, destul de mare) – încă două surori şi şapte nepoţi. Îţi poţi închipui ce sforţări supraomeneşti trebuie să depun ca să pot face faţă atâtor cheltuieli. Cu banii pe care i-am luat de la Vodă pentru panourile de la Palat mi-am plătit, până la epuizarea fondului, o mare parte din datoriile care mă sufocau. Am rămas fără o centimă – dar mă simt om mai liber. Vorba e că acum am intrat în iarnă mai sărac decât anul trecut. Cu atâta împovărare familiară, situaţia mea e exasperantă…".
Posted in Cultura | No Comments »
Posted by altmariusart on 14 iulie 2009
Gustav Klimt
Gustav Klimt (*14 iulie 1862, [Baumgarten]/Viena – †6 februarie 1918, Wien-Neubau) a fost un pictor şi decorator austriac, lider al avangardei vieneze şi unul din fondatorii Secesiunii. Arta lui a contribuit în mare măsură la izbucnirea uneia din cele mai mari revoluţii din istoria artei.
Gustav Klimt s-a născut la 14 iulie 1862, la Baumgarten, una din suburbiile Vienei. Tatăl său, de profesiune giuvaergiu, era originar din Cehia. Despre perioada dinainte de anul 1867, privitor la copilăria lui Klimt, nu avem aproape nici un fel de informaţii. Se dovedeşte de timpuriu talentat la desen, la 14 ani reuşeşte la examenul de admitere la "Kunstgewerbeschule" ("Şcoala de Arte Aplicate") din Viena. Doi ani frecventează cursurile acestei şcoli şi, concomitent, învaţă pictura în atelierul maestrului Ferdinand Laufberger.
Gustav Klimt: Judith şi Holofern, 1901
În 1879 ia parte, sub îndrumarea lui Hans Makart, la organizarea festivităţilor prilejuite de de aniversarea a 25 de ani de căsătorie a cuplului imperial. Fratele său, Ernst, frecventează aceiaşi şcoală de artă. Cei doi fraţi, împreună cu un coleg, Franz Matsch, decid să lucreze în comun, şi tinerii artişti primesc mici comenzi: decor ări ale unor porţelanuri, proiecte pentru ilustraţii.
În 1880 obţin două comenzi mari: lucrări de decoraţiuni la palatul din Sturan, precum şi pictarea unui tablou destinat clădirii principale a staţiunii balneare din Karlovy Vary (pe atunci Karlsbad).
În anul 1883, fraţii Klimt, împreună cu Franz Matsch, fondează la Viena propria lor şcoală de artă decorativă şi primesc comenzi din mai multe părţi ale Europei. Curând, cei trei pleacă în România unde execută lucrări pentru decorarea castelului Peleş din Sinaia. În 1886, grupul lor participă la realizarea scărilor noului teatru imperial, Burgtheater, din Viena.
Gustav Klimt: Portretul Emiliei Flöge (Detaliu), 1902
În 1893, Gustav Klimt pictează tabloul reprezentând interiorul teatrului castelului Esterhazy, cu care obţine premiul expoziţiei organizate de "Künstlerhaus" ("Căminul Artiştilor"). La nici treizeci de ani este considerat unul din cei mai importanţi artişti austriaci. Între anii 1891-1897, devenit membru al societăţii artiştilor vienezi, "Künstlerhausgenossenschaft", împreună cu alţi pictori , se străduieşte să reformeze instituţia aservită unor principii artistice net conservatoare. Până la urmă, ei înfiinţează, în 1897, o nouă grupare artistică, separată de Künstlerhaus, care se va numi Secesiunea. Membrii acesteia primesc un teren din partea oraşului Viena, pentru a-şi putea construi sediul.
Chiar în anul următor ei îşi organizează, în pavilionul proiectat de arhitectul Joseph Maria Olbrich, prima expoziţie. Klimt va fi primul preşedinte al Secesiunii. Manifestul lor va fi publicat în 1898, în primul număr al revistei "Ver Sacrum". Filozofia Secesiunii este căutarea adevărului despre existenţa umană. Deasupra intrării în pavilionul asociaţiei se putea citi următoarea inscripţie: "Fiecărei epoci îi este caracteristică propria artă, iar artei – libertatea". Fidel acestui ideal, Klimt îşi eliberează arta de tabu-uri. În 1905 ajunge însă în conflict cu artiştii ce i-au fost apropiaţi şi, ca urmare, rupe legăturile cu Secesiunea şi formează un alt grup, "Kunstschau".
Gustav Klimt: Sărutul, 1907-08
În ciuda numeroaselor legături şi aventuri amoroase, Klimt a avut o singură dragoste trainică, Emilia Flöge, pe care a reprezentat-o în mai multe tablouri. Începând din anul 1900, pictorul petrece mereu câteva săptămâni de vară pe moşia familiei Flöge, pe malul lacului Attersee. Pictează mai ales peisaje, grupuri de copaci, boschete de flori ("Grădină cu floarea soarelui" 1905), dar şi compoziţii în care motivul principal îl reprezintă teme antice cu personaje feminine, reinterpretând miturile şi simbolurile, ca în tabloul "Iudita şi Holofernes I" (1901.
Una din cele mai renumite picturi ale lui Klimt este "Sărutul" (1907-1908). Ea datează din aşa-numită perioadă "de aur" a artistului. Acest lucru este ilustrat cel mai bine de petalele aurii ce luminează fosforescent scena intimă a sărutului. Măestria decorativă a lui Klimt se poate observa pe exemplul oferit de covorul de flori întins la picioarele celor doi îndrăgostiţi, pe care figurile unite în îmbrăţişare au încremenit într-o imobilitate statuară.
Prin alegoria femeilor, care apar în tablouri ca "Nuda Veritas" (1899) sau "Danae" (1907), reprezentate sub chipul unor frumoase roşcate, Klimt evidenţiază preocuparea sa pentru temele erotice. Faptul că împrumută teme din mitologie atenuează caracterul lasciv al compoziţiilor. Tablourilor sale le este foarte caracteristică paleta întreagă a culorilor deschise şi pure. Renunţând complet la perspectivă, pictorul aşează formele decorative în acelaşi plan cu siluetele personajelor.
În ultimii 15 ani ai vieţii, Klimt călătoreşte mult în Germania, Belgia şi Italia. La Ravenna descoperă frumuseţea bazilicii San Vitale. Mozaicurile de inspiraţie bizantină, de un aur strălucitor, produc asupra lui o profundă impresie şi, ca efect, începând din acest moment foloseşte tot mai des placarea aurie. În 1910 participă la cea de-a IX-a Bienală din Veneţia, unde obţine un uriaş succes. În 1917, este numit membru de onoare al Academiilor din Viena şi München. Câteva luni mai târziu, la începutul anului 1918, suferă un atac cerebral. Moare la 6 februarie la Wien-Neubau, fiind înmormântat în cimitirul Hietzinger din Viena.
Tabloul Portretul Adelei Bloch-Bauer s-a vândut la 19 iunie 2006 pentru suma record de 135 Milioane US Dollar. Cumpărător este miliardarul american Robert Lauder din New York pentru muzeul "New Gallery" finanţat de el.
Posted in Cultura | No Comments »
Posted by altmariusart on 9 iulie 2009
Posted in Cultura | No Comments »
Posted by altmariusart on 17 iunie 2009
Posted in Cultura | No Comments »
